marți, 2 iunie 2015

M-am îngropat în poezii...

M-am îngropat în poezii, 
În clipele de cumpănă, 
Durerea să n-o pot simţi, 
Versul mi-a fost lacrimă. 

Şi-am umplut albele coale, 
Cu tristeţi şi-amărăciuni, 
Rostite de buzele-mi pale, 
Precum tăcute rugăciuni. 

Am rostit chiar şi blesteme, 
Când sufletul mi-era păgân, 
Prins în lanţurile grele, 
Se lepăda de orice Stăpân. 

În mine purtam poveri, 
Ce atârnau ca bolovanii, 
Eram sleită de puteri, 
Fără rost îmi treceau anii. 

De n-ar fi fost rima dragă, 
Să-mi vindece rănile adânci, 
Aş fi rătăcit pribeagă, 
Plângând iubirea de atunci. 

Văduva Andreea. 


Dizabilitatea nu este o boală!

Dizabilitatea nu este o boală, atâta timp cât te iubești și reușești să vezi dincolo de scaunul rulant care, deși uneori ne displace, e...