marți, 28 iulie 2015

Biata noastră Românie...

Biata noastră Românie,
Îşi plânge fii plecaţi,
Sufocaţi de sărăcie,
Să slujească celorlalţi.

Că pâinea ei e prea amară,
Şi prea scumpă,din păcate,
Abia-ţi permiţi o felioară,
În timp ce alţii au palate.

Mame cu tăciune-n suflet,
Îşi duc pruncii la gunoi,
Nu le pasă de-al lor urlet,
Că sunt mici,fragili şi goi.

Se leapădă fără regret,
Ca păgânul de credinţă,
În loc să-i strângă la piept,
Îi îngroapă-n suferinţă.

Avem lăcaşe de cult,
Toate-n aur poleite,
Dar omul a-ncetat demult,
Să mai creadă-n Cele Sfinte.

Vorbeşte cu Dumnezeu,
Doar când grijile-l apasă,
După ce-a trecut de greu,
Uită icoana din casă.

Medici ce nu-şi fac datoria,
Te lasă în spital să mori,
Dacă nu le oferi mia,
Sau câte-un buchet de flori.

Bazaconii o să-ţi spună,
Doar ca să îi ,,stimulezi,, ,
Decât să ajungi pe a lor mână,
Mai bine singur te tratezi.

Unii învaţă pe rupte,
Să ajungă cineva,
După sacrificii multe,
Le rămâne...diploma.

Că azi dacă nu ai pile,
Pe şantier rişti să ajungi,
De n-ai portofele pline,
Diploma poţi s-o arunci.

Femei tinere,frumoase,
Respectul de sine-l pierd,
Când,pe străzi întunecoase,
Să-şi vândă trupul,ele aleg.

Ori aleg să-şi murdărească,
Mândria pentru confort,
Chiar dacă o să trăiască,
Lângă un moş,aproape mort.

Avem doar invidie-n gând,
Ne judecăm părinţii,fraţii,
Dar când ei vor fi pământ,
N-o să-i mai avem pe alţii.

Îi vom plânge pe la cruci,
Cu lumânări şi cu garoafe,
Le vom spune vorbe dulci,
Sperând că poate s-or întoarce.

Superba noastră Românie,
Cu munţi-nalţi,câmpie-ntinsă,
Înecată-n sărăcie,
Îşi plânge soarta tristă.

Cu lacrimile ce-i sunt râuri,
Le şterge cu frunza de mălin,
Copii ei fac doar desfrâuri,
Şi-o urâţesc câte puţin.


Dumnezeu și ploaia.

V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă, de fapt, când plouă? În acel moment, Dumnezeu împreună cu întreaga Lui armată de îngeri, plâng...