luni, 10 august 2015

Dorinţă amară.

Aş vrea
să devenim
un singur trup,
iubite,
să simţi şi tu
văpaia grea
şi rănile-mi
cumplite.
Ce-mi sfâşie
gram cu gram
inima-mi plăpândă,
plânge că
nu te mai am,
dar cine
s-o audă?
Astăzi
străbaţi
alte căi
cu pasul
nepăsării,
astăzi baţi
la alte uşi
lăsându-mă
uitării...
Nici lacrima
nu mi-o şti,
nici urma ei
păgână,
mă rupi,
meschine
în fâşii,
dar cine
să ţi-o spună?
Sclava
propiilor
dureri
am devenit
din a ta
vină,
trăiesc amara
zi de ieri,
de amintirea ta
e plină...




Scurta recenzie a volumului aflat în pregătire, carte realizată în cadrul proiectului Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, manuscris premiat la ediția 2018.

Am vrut să țin ascunsă această... victorie, dar mi-e imposibil.   Acum realizez că visul meu prinde contur. Recunosc, am avut noroc. ...