vineri, 29 decembrie 2017

Poezia " Doamne, iar vine Crăciunul..." - 19000 de aprecieri!

 Aceasta este cea mai apreciată și distribuită poezie a mea. A depășit-o cu mult pe "Schimb de inimi", iar eu nu pot decât să mă bucur! 
 Ieri vă spuneam că aceiași poezie strânsese pe pagina "Frumusețile României", circa 5400 like-uri și 2795 share-uri. Ei, în seara asta am descoperit-o cu 19000 de like-uri. Woow!  
 Cu versul meu banal, siropos și plictisitor (așa spun unii că aș scrie) am ajuns la zeci de mii de suflete. Eu scriu pentru oameni simpli, nu pentru "critici" sau Usr-iști. 


Opinii referitoare la poezia scrisă de mine.

Mulțumesc domnului Dumitru Istrate-Rușețeanu (scriitor și director/fondator "Renașterea rușețeană" - revistă socio-culturală) și nu în ultimul rând, domnului Girel Barbu (scriitor-poet-epigramist).

joi, 28 decembrie 2017

Mai trec și astăzi prin fața casei tale...


Mai trec și astăzi prin fața casei tale, 
Cu-aceiași pași grăbiți și plini de-amor, 
Sperând din suflet că-mi vei ieși în cale, 
Și îmi vei spune tandru: "Mi-a fost atât de dor!". 
Ți-aș bate-n ușă, dar știu, nu vei deschide, 
Căci, dincolo de ea trăiești alte povești, 
Chiar și așa, cu lacrimile-mi vide, 
Te-aș întreba râzând: "Fericit, tu ești?". 
Ți-aș pune în fereastră un bilet, c-am fost, 
Să te vizitez, la fel ca altă dată, 
Dar spune-mi, tu iubire, spune-mi, are rost, 
Oare să-ți mai scriu? Îl vei citi vreodată?

Autor: Văduva Andreea

Sursa foto: Internet

sâmbătă, 23 decembrie 2017

Leru-i ler și leru-i ler...

Leru-i ler și leru-i ler,
Privește, omule, spre Cer,
Mai știi ce-nseamnă Crăciunul? 
Nu daruri unul și unul,
Nu mese îmbelșugate,
Globulețe colorate,
Luminițe sau beteală,
Ci, bunătate, sfială.
Leru-i ler și leru-i ler,
Privește, omule, spre Cer,
Mai știi ce-nseamnă Crăciunul?
Știi oare că Iisus Bunul,
S-a născut în aceea seară,
În ieslea rece, murdară,
Să ne spele de păcat?
Omule, ai cam uitat.
© Văduva Andreea

Sursa foto : http://www.universdecopil.ro/

"Cuvânt și iubire" și "Logos și Agape"


Vreau să mulțumesc din suflet revistelor de cultură "Cuvânt și iubire" și "Logos și Agape" pentru publicarea câtorva poezii proprii pe site-urile lor. Mă bucură nespus să știu că aceste versuri au fost acceptate de doamna redactor-șef Mariana Gurza. 
Așa, ușor, cu pași mici, voi ajunge acolo unde îmi doresc. Ce îmi doresc? 
Să rămân în memoria celor care au fost, sunt și vor fi. 
Prin poezie.


© Văduva Andreea 

vineri, 22 decembrie 2017

"Izvorul cuvântului - Prieteni" (vol.1)


Astăzi am primit cartea "Izvorul cuvântului - Prieteni" (vol 1.)
Mulțumesc, din nou, domnului Căprar Florin pentru şansa de a apărea in paginile acestui prim volum. Sunt plăcut surprinsă de calitatea si dimensiunea cărții. Nu am citit-o în totalitate (Încă!), dar atât cât mă pricep, pot spune că, şi de această dată, se poate citi POEZIE.
© Văduva Andreea 

miercuri, 20 decembrie 2017

Povestea unui cățel.


Cu ce ți-am greșit, stăpâne? 
Spune, și iertare-mi cer, 
Lângă tine aș rămâne, 
Tu de ce m-arunci în ger?

Cotețul din grădiniță, 
De ce-l vrei pustiu de mâine? 
Că dau vesel din codiță, 
Când mi-aduci un colț de pâine?

Te-am păzit atâția ani, 
În ploi, arșiță și vânt, 
De pungași, și de dușmani, 
Iubirea mi-a fost veșmânt.

Am fost credincios cățel, 
Mă mulțumeam cu puținul, 
De ce-mi calci pe suflețel, 
Să-mi las în urmă, căminul?

De ce mă gonești în frig? 
Neaua se așterne groasă... 
Ce păcat...n-auzi când strig, 
"Ia-mă, stăpâne, acasă...."...

© Văduva Andreea

Sursa foto : https://www.ziaruldeiasi.ro/

luni, 18 decembrie 2017

Aici, în partea stângă...


De când te-ai depărtat, 
Îmi ninge ne-ncetat, 
Aici, în partea stângă, 
Of, zăpadă nătângă! 
  
Din nou, în ochii mei, 
Se nasc țurțurii grei, 
Ce-atârnă fără milă, 
De geana mea fragilă. 
  
Pe gura mea, ca lutul, 
Îți tremură sărutul, 
De frig. De dor. De tu. 
Cum să-i spun că nu? 
  
Că n-o să te mai vadă, 
Și această zăpadă, 
Va fi mereu, nătângă, 
Aici, în partea stângă? 

© Văduva Andreea
 
Sursa foto: Internet

sâmbătă, 16 decembrie 2017

Dacă într-adevăr exiști...


Am și eu o rugăminte...
Dacă într-adevăr exiști, 
Moșule, adu-ți aminte, 
Mai des, de copiii triști. 
  
Unora le pui sub brad, 
Cadouri scumpe și multe, 
Iar alții trăiesc un iad, 
Foamete, frig și insulte. 
  
Nici măcar o portocală, 
Nu vor să îți ceară, știi? 
Că: "Cei cu burtica goală, 
N-au dreptul la jucării.". 
  
Numai în case bogate, 
Îți lași sacul, an de an, 
Și nu te gândești că, poate, 
Cu nasul lipit de geam, 
  
Așteaptă un pui de om, 
Ce va flămânzii și mâine, 
El, săracul, nu-i lacom, 
Vrea-n ghetuțe doar o pâine. 

© Văduva Andreea

Sursa foto: Internet

joi, 14 decembrie 2017

Mademoiselle, voulez-vous?


Mademoiselle cu păr bălai, 
Voulez-vous un pic să stai? 
O să râzi, dar buza mea, 
Vrea pe buza ta să stea, 
Să te soarbă...indiscret, 
Ca pe-o sticlă de Moet.

Nu te știu, și nu mă știi, 
Dar, Mon Dieu, ce fantezii, 
Am în minte când îți pui, 
Pe-asfalt rece, tocul cui, 
Și pășești...seducător, 
Mirosind a "Miss Dior".

Mademoiselle cu păr bălai, 
Voulez-vous șansă să-mi dai? 
M-am îndrăgostit, îți jur... 
Coup de foudre, mon amour! 
Te-aș urma unde vrei tu, 
Doar pentr-un petit "bizu".

*coup de foudre - dragoste la prima vedere.
*"bizu" (bisou) - pupic, sărut.

© Văduva Andreea

Sursa foto: Internet

luni, 11 decembrie 2017

Doamne, iar vine Crăciunul...



Doamne, iar vine Crăciunul, 
Iarăși, singură voi fi, 
Copilașii mei, niciunul, 
Acasă, nu vor veni...

Le-am spus că-i aștept acasă, 
Bradul să-l imbodobim, 
Mi-au răspuns cu voce joasă: 
"- Mamă dragă, nu venim...

Știi cât costă un bilet, 
De avion, până la tine? 
Îți trimitem un pachet, 
Și niște bănuți, e bine?

La anul promitem, mamă, 
Că ne vom strânge cu toții!", 
"- Puii mamii, îmi e teamă, 
Că-mi va suna ceasul morții.

Dorul ăsta și tristețea, 
Îmi bagă boala în oase, 
Slută rău e bătrânețea, 
Și a țărână miroase...".

"- Haide mamă, nu fi tristă, 
O să ne vedem curând!". 
Mi-am șters ochii c-o batistă, 
Mi-au închis când am zis "Când?".

© Văduva Andreea

Foto: Suciu Daniel

Minirevelion. (Asociația "Respectul Semenilor" - Galați.)


Ieri-seară, pentru prima dată în viața mea, am citit câteva poezii de-ale mele, în față unui public. Am avut mari emoții. Bâlbâiala s-a simțit prezentă, din plin. 
Evenimentul a fost organizat de asociația "Respectul Semenilor" - Galați. 
În fotografie, alături de mine, îl aveți pe domnul Gheorghe Căluian, președintele acestei asociații.

Imn "Respectul Semenilor." - Galați

Versuri : Văduva Andreea
Adaptare și interpretare : Cristinel Capus 
Orchestrație : Octavian Stoica.


sâmbătă, 9 decembrie 2017

Schimb de inimi. (completare)


Hai să facem
schimb de inimi,
Fără niciun
fel de....cost,
Să văd şi eu,
ţi-a fost bine?
Să vezi şi tu
cum mi-a fost...

Hai să facem
schimb de inimi,
Ori ţi-e frică
să-ndrăzneşti?!
Eu să-nvăţ
să dau uitării,
Tu să-nveţi
să mă iubeşti...

Hai să facem
schimb de inimi,
Doar o zi,
măcar atât....
Tu să plângi
cu lacrimi grele
....Iar eu,
de ele să râd...

Hai să facem  
schimb de inimi, 
......Fără să  
rostim cuvinte, 
Tu s-asculți pe-a  
mea cum bate, 
Eu s-ascult pe-a  
ta cum minte... 
  
Hai să facem
schimb de inimi,
Şi-apoi le luăm
înapoi....
Tu, pe-a ta,
goală şi rece,
Eu, pe-a mea,
plină de "Noi"...

© Văduva Andreea   

Sursa foto: Internet

vineri, 8 decembrie 2017

Poezia "Ești călău, călăul femeii." tradusă în limba engleză.



Am descoperit o nouă traducere a unei poezii proprii. Cam târzior, dar asta este. 
Poezia se numește: "Ești călău, călăul femeii." (https://www.facebook.com/poezii.vaduva.andreea/photos/a.1611197345777702.1073741828.1611181932445910/2004858626411570/?type=3&theater) 
Mulțumesc, Dumitriu Viorel!
Numai bine...

La anu' îți iei bătaie! (Pamflet)


Moș Culaie', Moș Culaie', 
La anu'...îți iei bătaie! 
O să te pândesc la ușă, 
Să-ți trag vreo două în gușă. 
  
Spune, ce ți-am cerut eu? 
Chilipir! Un Bemveu... 
Tu de ce mi-ai pus în glumă, 
Bemveul de la...gumă?! 
  
De ce nu mi-ai pus în gheată, 
...Acolo, o ciocolată, 
S-o mănânc, să uit că n-am, 
Bolidu' care-l visam? 
  
P-aia cu LV-uri, (Fiță!), 
Pân' la ultima șuviță, 
Am gătit-o, am spălat-o, 
Cam golașă ai lăsat-o... 
  
Te rog, nu mă lua cu criza! 
Pe-alții îi duci la Ibiza, 
Mie-mi pui, la bășcălie, 
Bemve-uri de hârtie... 
  
Moș Culaie', Moș Culaie', 
La anu'?? Cadouri droaie! 
De vii iar fără Bemveu, 
Îți iei bătaie la greu! 

© Văduva Andreea 

Sursa foto: Internet

miercuri, 6 decembrie 2017

Ieri mi-am pregătit ghetuța...


Ieri mi-am pregătit ghetuța, 
Și-am sperat că ai să vii, 
Dar mi-ai ocolit căsuța, 
Te-ai dus pe la alți copii... 

Oare eu să fiu de vină? 
Poate că...am făcut rele, 
N-o voiam, Moșule, plină, 
Măcar două bombonele... 

Sunt o fetiță amărâtă, 
Poate că ghetuța mea, 
Ți s-a părut prea urâtă, 
Ca să pui ceva în ea... 

La anul, promit că voi, 
Bănuț cu bănuț, voi strânge, 
Să îmi iau ghetuțe noi, 
Sper că așa, vei ajunge... 

Sursa foto: http://masspix.blogspot.ro/

duminică, 3 decembrie 2017

Iubesc tot ce-i al tău!


Iubesc îngerul 
și demonul  
din tine, 
Iubesc tot 
ceea ce ești 
și-ți aparține! 
  
Iubesc zilele 
în care mă sufoc 
de-al tău dor, 
Iubesc nopțile 
fierbinți și lungi 
de-amor! 
  
 Iubesc sărutul 
 dulce pe care 
 mi-l pui pe buze, 
 Iubesc lacrima 
 amară, dăruită 
 fără scuze! 
  
Iubesc să mă 
cerți cu o  
privire rece, 
Iubesc să mă  
iubești, iubești 
una cât zece! 

****************** 
Și nu uita, zău, 
Iubesc tot ce-i al tău, 
Fie bun sau rău! 
  
 © Văduva Andreea 

Sursa foto: Internet

vineri, 1 decembrie 2017

Bun venit în România!




Bun venit în România, 
Țara unde, sărăcia, 
Mușcă cu atâta sete, 
Din sărmanele suflete, 
Lăsându-le și mai biete. 
  
Bun venit în România, 
Țara unde, lăcomia, 
Este ca la ea acasă, 
Aruncăm pâinea prețioasă, 
Iar alții n-o au pe masă. 
  
Bun venit în România, 
Țara unde, trândăvia, 
Este soră cu românul, 
Restul stau, muncește unul, 
Și tot ăla-i căpcăunul. 
  
Bun venit în România, 
Țara unde, dușmănia, 
Dezbină cu ai săi dinți, 
Chiar și pruncii de părinți, 
Pentru un pumn de arginți. 
  
© Văduva Andreea  

Sursa foto: Internet
  

Șterge-ți ochii, Românie....

Șterge-ți ochii, Românie, Și genuchii, de pământ, Uite cum toți imbecilii, Sapă la al tău mormânt... Grămadă în fruntea țării, ...