vineri, 16 februarie 2018

Un om mi-a bătut la poartă...


Un om mi-a bătut la poartă, 
Cu plete ninse și murdar, 
Un năpăstuit de soartă, 
Ce-avea o cruce-n buzunar.

I-am deschis cu omenie, 
Și l-am întrebat ce vrea, 
Mi-a răspuns: "- O farfurie, 
Să-mi dreg foamea, fata mea.".

Mi-a pășit timid în casă, 
Covorul mi-l ocolea... 
L-am luat și l-am pus la masă, 
Foamea parcă-l pârjolea.

Tremura de frig, sărmanul, 
Avea ani...vreo șaptezeci, 
Mi-a spus că se face anul, 
De când doarme pe bănci reci.

C-avut și el...nevastă, 
Și ce mult s-au mai iubit, 
Dar i-a lovit o năpastă, 
Într-o zi...s-a prăpădit.

Are și doi fii, ca bradul, 
Spatele i-au cam întors...
De atunci trăiește iadul, 
De lacrimi și viață stors.

"- M-au gonit ca pe un câine, 
Au uitat că i-am crescut, 
Că le-am pus pe masă, pâine, 
Oare ce le-oi fi făcut?".

L-am îmbrățișat miloasă, 
Zicându-i :-Rămâi aici! 
Nu am cea mai mare casă, 
Dar e tot ce am, ce zici?".

M-a privit fără cuvinte, 
Picuri îî cădeau din pleoapă, 
M-a rugat apoi cuminte, 
Să-i dau o cană cu apă.

Revenind la masa mea, 
Pe bătrân nu l-am găsit, 
Acolo...Iisus stătea, 
S-a ridicat și-a zâmbit.

"- Fata mea cu suflet mare, 
Să nu te sperii că-ți spun... 
Eu sunt sărmanul pe care, 
L-ai hrănit până acum!.

Am venit și eu la tine, 
Cu chip de om necăjit, 
Pot pleca. Rămâi cu bine, 
Mulțumesc că m-ai primit."...

Autor: Văduva Andreea


Există Rai și pe pământ...

Există Rai și pe pământ, Doar că nu-l vede oricine... Este mângâierea mamei, Când la pieptul ei te ține, Și te-nvață cu blândețe, ...