joi, 19 iulie 2018

Dumnezeu și ploaia.


V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă, de fapt, când plouă?
În acel moment, Dumnezeu împreună cu întreaga Lui armată de îngeri, plânge.
Plânge pentru neajunsurile oamenilor de pe pământ, pentru răutatea unora și pentru indiferența altora față de semeni.
Plânge pentru aripile frânte ale pruncilor, născuți sau nenăscuți, de către mame fără scrupule.
Prunci aruncați în ghena sorții, precum niște resturi de hrană expirate.
Plânge pentru gurile flămânde care se hrănesc doar cu rugăciuni. Căci aceia care au gurile pline, uită să se mai roage sau să fie recunoascatori că au ce mânca. Majoritatea sunt doar niste guri sătule, dar sufletul? Sufletul le e lihnit.
Plânge pentru lacrima vărsată de bietul părinte, lăsat în viscolul anilor de pe urmă, singur și neajutorat. Încât sărmanul nu știe ce îl doare mai tare, oasele tocite de vreme, ori abandonul copiilor săi?
Plânge pentru bolnavul care se târăște pe aleea pietruită a propriului destin, de parcă ar fi pășit meschin pe alte inimi, plănge pentru bolnavul ce trăiește în beznă cumplită, de parcă ar fi comis atrocități și este condamnat la izolare.
Plânge pentru bolnavul care nu își poate rosti durerile sau fericirile. De parcă ar fi îndrăznit să pronunțe numele lui Dumnezeu într-o sectă de atei, plânge pentru bolnavul care nu își poate auzi oamenii dragi spunând " Ai grijă de tine!", de parcă nu ar fi ascultat oful nimănui, niciodată.
Plânge pentru noi toți, se bucură pentru noi toți.
Ne zâmbește printr-o rază de soare, iar printr-un curcubeu ne spune că El este aici, mereu. După fiecare ploaie.
 Text : Andreea Văduva
© Rânduri rupte din viaţă.

Există Rai și pe pământ...

Există Rai și pe pământ, Doar că nu-l vede oricine... Este mângâierea mamei, Când la pieptul ei te ține, Și te-nvață cu blândețe, ...