miercuri, 15 august 2018

Iartă-mă că te cert, Doamne!



Iartă-mă că te cert, Doamne,
Dar...ești nedrept, uneori,
Unul pe cartoane doarme,
Iar altul...pe pat de flori.
Spune-mi, cum ai rânduit,
Acestea, așa să fie?
Unul s-adoarmă lihnit,
Iar altul, pe farfurie,
Să aibă bucate-alese,
(Multe să le irosească.)
De sărmani să nu îi pese,
Privindu-i ca "gură-cască"?


Iartă-mă că te cert, Doamne,
Prin versu-mi, poate mârșav,
De ce lași atâtea toamne,
Pe cerul unui bolnav?
Dacă-i dai atâtea ploi,
De ce nu-i dai și umbrelă?
Nu-i de-ajuns că ochii goi,
Sting flacăra din candelă,
Când în noapte, se așază,
În genuchi, trist, obosit,
Și-n candelă lăcrimează,
De ce-l lași nefericit?

Iartă-mă că te cert, Doamne,
Poate că...n-ar trebui...
De ce lași atâtea "doamne",
S-abandoneze copii?
De ce pui în pântec viață,
Dacă știi ce va urma?
Un copil, nu-i fir de ață,
Ca, după ce coși cu ea,
De rămâne, s-o arunci,
Printre multele gunoaie,
Printre hârtii, printre pungi,
Un biet prunc să se-nconvoaie...

Autor: Andreea Văduva
Sursa foto: https://fineartamerica.com/ Dorina Costraș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Supărări ce vin și pleacă...

Supărări ce vin și pleacă,  Au și ele rostul lor... Intră în suflet, te seacă, Te "călesc" pentru viitor. Un ochi plânge, alt...