miercuri, 15 august 2018

Iartă-mă că te cert, Doamne!



Iartă-mă că te cert, Doamne,
Dar...ești nedrept, uneori,
Unul pe cartoane doarme,
Iar altul...pe pat de flori.
Spune-mi, cum ai rânduit,
Acestea, așa să fie?
Unul s-adoarmă lihnit,
Iar altul, pe farfurie,
Să aibă bucate-alese,
(Multe să le irosească.)
De sărmani să nu îi pese,
Privindu-i ca "gură-cască"?


Iartă-mă că te cert, Doamne,
Prin versu-mi, poate mârșav,
De ce lași atâtea toamne,
Pe cerul unui bolnav?
Dacă-i dai atâtea ploi,
De ce nu-i dai și umbrelă?
Nu-i de-ajuns că ochii goi,
Sting flacăra din candelă,
Când în noapte, se așază,
În genuchi, trist, obosit,
Și-n candelă lăcrimează,
De ce-l lași nefericit?

Iartă-mă că te cert, Doamne,
Poate că...n-ar trebui...
De ce lași atâtea "doamne",
S-abandoneze copii?
De ce pui în pântec viață,
Dacă știi ce va urma?
Un copil, nu-i fir de ață,
Ca, după ce coși cu ea,
De rămâne, s-o arunci,
Printre multele gunoaie,
Printre hârtii, printre pungi,
Un biet prunc să se-nconvoaie...

Autor: Andreea Văduva
Sursa foto: https://fineartamerica.com/ Dorina Costraș

Scurta recenzie a volumului aflat în pregătire, carte realizată în cadrul proiectului Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, manuscris premiat la ediția 2018.

Am vrut să țin ascunsă această... victorie, dar mi-e imposibil.   Acum realizez că visul meu prinde contur. Recunosc, am avut noroc. ...