miercuri, 1 august 2018

În genunchi, pe drumul vieții...


În genunchi, pe drumul vieții,
Așa-am mers de când mă știu,
M-am rănit în toți scaieții,
Omul de astăzi să fiu.

Crucea grea mi-am dus-o demnă,
N-am vrut mila nimănui,
Deși, uneori pe pernă,
Lăsam câte-un strop căprui.

N-am ținut capul plecat,
Nici privirea în pământ,
Câte săbii m-au tăiat,
Cu tăișul lor adânc.

M-am certat cu Dumnezeu,
În tăcere, și cu urlet,
"Doamne, de ce tocmai eu,
Adun atâtea în suflet?

Sunt o bucată de carne,
Am cam obosit, să știi,
Viața în mine să toarne,
Doar zilele sale gri..."

Am căzut, m-am ridicat,
Gustând lacrima sărată,
De noroi m-am scuturat,
Și mi-am zis: Încă poți, fată!

Așa-am mers de când mă știu...
În genunchi, pe drumul vieții,
Omul de astăzi să fiu,
M-am rănit în toți scaieții.

Autor: Andreea Văduva
Sursa foto: https://goo.gl/images/5WcS4A

Dizabilitatea nu este o boală!

Dizabilitatea nu este o boală, atâta timp cât te iubești și reușești să vezi dincolo de scaunul rulant care, deși uneori ne displace, e...