Adio-ți spun, dar...

Adio-ți spun, dar știi prea bine,
Că sunt minciuni, sunt vorbe-n vânt,
Oriunde pleci rămâi cu mine,
Chiar și la capăt de pământ...

În amintiri am să-ți găsesc,
Ochii și privirea-aceea,
Deși n-o să-ți mai zăresc,
Pașii-ți, străbătând aleea...

În poze vechi din vechi albume,
Totu-i la fel, nimic schimbat,
De-ar ști Trecutul, multe-ar spune,
Și te-ar certa că m-ai uitat...

Prin suflet tot o să te plimbi,
Chiar dacă pleci cu tot, cu toate,
Asta nu poți ca s-o schimbi,
Asta? Nimenea nu poate...

Adio-ți spun, dar tare-aș vrea,
Să-ți amintești dorul și dragul,
M-aș face zid la ușa mea,
Să te opresc, să nu-mi treci pragul...

Dar cine-s eu să-ți stau în cale?
O oarecare, vrei să spui?
Deciziile sunt ale tale,
Deși le plâng cu stropi căprui...

Degeaba pleci, căci amintirea,
Rămâne-n inimă etern,
Tot ce ești tu, visul, iubirea,
Îmi sunt cicatrici pe stern...

Adio-ți spun, dar știi prea bine,
M-aș face zid la ușa mea,
Să mai rămâi, rămâi cu mine,
Adio-ți spun, dar... nu pleca!

6 noiembrie 2019, orele 13.20

Autor: Andreea Văduva
Sursa foto: pinterest.com
Facebook: Poezii-Andreea Văduva
Blog: Rânduri rupte din viață